intunericul este intrerupt de o palpaire a unui bec aproape trecut de stralucirea vietii electrice copacii isi misca mainile descarnate de frunze in bataia vantului e o toamna tarzie, recviem pentru cei fericiti zacand pe pamantul umed, mai departe

intunericul este intrerupt de o palpaire a unui bec aproape trecut de stralucirea vietii electrice fata-n fata cu o foaie, imi dau navala ganduri "as manca " , "as dormi " oare asa si-a conceput si Eminescu aberatiile?

curg picaturile grele, curg siroaie pe lentila ciobita. privirea e atintita pe tabloul spanzurat de perete
sase ani, zambea si fericita : era cu Mosul. rochita noua rosie, simpla. mandria oglindita in ochii ei verzi, orgoliul de a fi atins ceva imposibil...