intunericul este intrerupt de o palpaire a unui bec aproape trecut de stralucirea vietii electrice. copacii isi misca mainile descarnate de frunze in bataia vantului.e o toamna tarzie, recviem pentru cei fericiti.
zacand pe pamantul umed, ii simt cum vin.cum vin spre mine. ochii mi se deschid incet, pleoapele sunt greoaie.
ii simt cum vin.
"am obisnuit sa simt.." ...oare asa si-a conceput si Eminescu creatiile ?
nu ma misc, simt frigul, simt umezeala si-mi simt gandurile citite, ar trebui sa ma feresc.
figurile tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut imi trec pe dinaintea ochilor , umbre opace care incep sa se altereze,dar una ramane luminoasa, nestearsa si-mi aminteste, imi vorbeste, citindu-mi epitaful cu o voce groteasca de barbat.
ii simt cum vin, trebuie sa ma feresc, dar nu pot. nu pot...
stiu ca imi cititi gandurile. mereu am stiut, stiu ca ma mintiti. toata lumea minte.
" intr-o lume a raului, dragostea este frustrarea indragostitilor respinsi. "
gandurile mi se incetoseaza, incep sa nu-ti mai vad fata, nu-ti mai aud vocea
Guy Fawkes a fost singurul om care a intrat cu intentii curate intr-un parlament
vin, ei vin, vin catre mine, m-au vazut, ma vad, vin spre mine
e din ce in ce mai frig. am inchis ochii, nu mai am nevoie de ei. becul nu mai palpaie, a ars inaintea mea, vantul nu mai suiera, copacii si-au impreunat bratele intr-o imbratisare ceremonioasa, e din ce in ce mai frig.
gandurile inca mi se citesc in bataie de joc. trecand la ceva absolut banal si neinteresant , oare ce face mama ?
inapoi la paranoia. ei vin.
cand l-am vazut mi s-a rupt sufletul in doua parti. una din bucati a inceput s-o distruga pe celalata,si, ramanand singura s-a stins.
gaseste in mine suferinta, viata a plecat pe aceasta cale... nu pot face nimic pentru a intrerupe ce se va intampla pe urma, nu ma pot misca, nu pot mari pasul, nu o pot lua pe strazi laturalnice, nu ma mai pot feri.
au venit.

poate fi o minte tulburata lasata ca elogiu ?

suntem adunati intr-o conserva de sardine. ei au tupeul s-o numeasca ''autobuz''. n-avem loc nici sa murim, ne frecam unii de altii, topindu-ne in transpiratie . nu miroase asa bine . usile autobuzului nu se mai deschid, cauciucul s-a topit. e plin aici, cei ce vor sa urce vad ca e plin de pasageri, dar ce sa mai ..se urca si ei, ne strivim mai rau. un batran imi sufla-n ceafa, singura mea alinare. ma tin de bara de sus, n-ajung la altceva. am mana uda, as schimba-o cu cealalta, dar cum naiba o ridic in toata inghesuiala asta? picaturi de sudoare sfaraie pe podeaua incinsa.
autobuzul incepe sa se opreasca. totul se invaluie intr-o miscare circulara. un " unde esti tu Doamne sa ne ajuti? " este suspendat in gatlejele atator oameni nevinovati. asta ar fi sfarsitul? atata timp am fiert la foc mic, vara de vara, acum ne ardem imediat ?.. (autobuzul ia o groapa, se clatina, oamenii se agita..)

...

prin geamurile deschise se simte o adiere racoroasa.. ne venim in simtiri, reluand forma de oameni. picaturi de ploaie ne ating si sunt eliberate murmure de aprobare. "s-a facut dreptate ! "..femeile batrane isi scot batistele si se sterg. fiori reci ne incearca pe toti. "vine furtuna, maica? "..
cerul se albeste si incepe sa se destrame.se darama pe noi.. ninge. un pui de tigan se agata de geam si scoate capul, apoi mainile pe afara. in sfarsit, coboram din autobuz. mi-e asa frig.. oameni de zapada isi trag picioarele grele in incercarea de a tarsai spre supravietuire. se raceste din ce in ce mai rau. orbecaiam printre lesurile de pe jos, dar numai pot merge, picioarele mi-au inghetat de asfalt, mainile mi-au degerat. as plange daca nu mi-ar ingheta ochii si inca doresc a mai vede.. intr-o lume in care te nasti negru, traiesti fara candoare, mori cu constiinta atarnata in pacate albe. asta e sfarsitul ? asta? dupa ce atata timp am inghetat treptat, an de an, acum ne incremenesc de tot? atat? niciun spectacol, nimic?.. ( va vom astepta, mii de ani daca trebuie, sa ne dezghetati, sa ne refaceti, va asteptam in paragina asta ieftina. )

pustile sunt ridicate in sus. curajul este suflat pe fruntile agitate ale ostenilor.
albi - ostenii ei, negrii - ostenii lui, piese de sah in alta lupta - razboiul sufletelor.
masinile pe senile alearga spre tabara neagra, tunurile acestora aruncand ghiulelele negre, crapa zidul alb intarit de dezamagire lasand sa se citeasca : " UNDE AI FOST CAND AVEAM NEVOIE DE TINE ? "
avioanele albe scapa bombele decimand armata rivala : " DE CE M-AI IUBIT DELOC ? "
soldatii negrii isi pun mastile de gaz pe fata si arunca zyklon-ul. o treime din armata neagra pierde ultima suflare.
: " DE CE TE-AI PLICTISIT ? "
lesurile ambelor armate zac pe pamantul scaldat in sange. ostenii negrii si albi se macelaresc. capete, maini, picioare taiate zboara prin aerul devenit din ce in ce mai greu de respirat. " DE CE NU M-AI REPARAT ? "
sfarsitul se apropie, ostenii obosesc, armele raman fara gloante, speranta se pierde. " DE CE AI PLECAT ? "
ultima bomba este aruncata de ultimul avion si razboiul se termina. ingerii canta in timp ce forme se ridica catre cer, sangeroase si murdare...

_____________________________________________________
buzele lipindu-se.mainile cautandu-se. pielea atingandu-se.
doua inimi, gata sa uite de lipsuri.
doua suflete, gata sa redevina unul singur, un singur gol.

vantul aluneca molcom prin penele pamantii, picuri de roua cazand pe corpul incordat si usor...capul se inalta, ochii se rotesc ademeniti de norii grosi si pupilele se dilata... picioarele se cufunda in vantul rece si amortesc...mintea ramane inerta la ivirea soarelui... plamanii se umplu de boarea norilor...
zboara pasarea, zboara si gusta cerul rosu...

dedesubt, toate se-ntorc. florile isi deschid bobocii, iarba se-nverzeste sub roua diminetii, animalele cauta de mancare, iar vanatorul isi plimba somnul de pe o geana pe alta. nevasta l-a gonit de acasa, copiii asteapta sa manance... pentru prima oara in doua zile.
un batut de aripi ii capteaza atentia, trezindu-l.o pata maro traverseaza cerul. mijeste ochii si, hotarat, isi fixeaza pusca pe stanca. tinteste si glontul se propaga spre pata, nimicind-o.

aripile impietrite, corpul stand intre ultima suflare si neant, capul plecat pe spate, ochii goi, pupilele moarte, picioarele amortite, mintea pustie, plamanii umpluti cu ultimul nor..
zboara pasarea, zboara in jos si gusta moartea..

vanatorul o ridica de pe jos, ii suceste gatul si o ia acasa, la familia infometata.

... in care asteptam.
ce este asteptarea ?
37 de secunde in care respiram de atatea ori
37 de secunde in care vedem atatea obiecte
37 de secunde in care citim atatea cuvinte
37 de secunde in care ne lovim atat de usor
37 de secunde in care simtim atat de multe lucruri
37 de secunde in care atingem in atatea feluri numai o persoana
37 de secunde in care visam asa mult
37 de secunde in care esti alaturi de atatia oameni
37 de secunde in care poti sa omori toata planeta
37 de secunde in care te poti omori singur
...
37 de secunde... plamanii respira, inima simte, sufletul digesta - 37 de secunde bine folosite sunt o viata intreaga.

Draga viitor,

Te salut.
Iti scriu randurile astea... ca sa am o ocupatie, probabil, sau doar ca sa ma confesez . Nu-mi place sa vorbesc cu nimeni pentru ca imi raspund inapoi si-mi dau sfaturi. Urasc sfaturile si urasc sa mi se raspunda, asa ca-i mai bine sa scriu catre cineva care nu exista decat in mintea mea . Nici jurnalele nu-mi plac ca le citeste maica-mea care e o bagacioasa si jumatate.
Stiu ca nu-ti sunt simpatica,nici mie nu-mi sunt macar, "prietenii" nu ma suporta de mult.
Sper ca esti bine, eu nici in categoria de "foarte foarte FOARTE rau" nu intru.
Ce pot sa fac cand nimic nu mai are efect? Cand beau de imi vine rau si ma simt la fel?
Si cand ma las "distrata" de straini, de prosti, de handicapati pe care nu-i suport, care ma enerveaza si ma simt la fel?
Simt cum mintea mi se inunda de alcool, de prostie, de lene si de barfe, si-mi simt palatele, zanele, animalele cu capete diferite disparand si lasand un camp gol unde cadavrele amintirilor zac... Nu mai suport pe nimeni si nici nu-mi mai pasa. Tot ce am iubit s-a transformat in viciu, pe toti pe care i-am iubit i-am indepartat si o sa-i indepartez... pentru ca imi sunt cel mai rau viciu.
Daca n-as stii ca existenta mi-e degeaba, as incerca sa fac ceva in legatura cu mine. Toata lumea e cu toata lumea, nimeni e cu nimeni, eu sunt pe dinafara..
As vrea sa numai aud tacerea din melodii.
As vrea sa numai citesc spatiile libere din carti.
Si as vrea sa nu mi se mai para ca toata lumea imi aude gandurile.
Numai pot sa dorm noaptea, draga viitor, simt cum remuscarile imi calca nervii in picioare.
De ce inca nu dorm noaptea?
Nu stiu ce o sa fac in continuare.
Cand voi dormi?
Ajuta-ma, mi-am spart interiorul.
Mi se poate da o a doua sansa?
Ma duc sa fac o baie ...Am apa calda acasa, dar am un frigider in loc de suflet...

Semnat,
omul fara .

IN LUME :
- aprox. 120 de tari cultiva tutunul pentru consumul intern si pentru export, iar în tarile în curs de dezvoltare, productia de tutun creste cu o mare rapiditate ;
- statistica din 1976 arata ca numarul de tigarete produse în acel an în lume se ridica la 3850 miliarde ;
- primul locîn lume îl detin Statele Unite, cu cel mai mare consum de tigari : 2700 tigari de caciula pe an ;
- în Belgia 50% dintre tineri fumeaza de la vârsta de 15 ani ;
- în Germania 36% dintre copii de la 10 - 12 ani sunt fumatori antrenati ;
- în Italia 60% dintre baieti sunt fumatori de la 15 ani ;
- 90% dintre marii fumatori ( peste 40 de tigari pe zi ) fac cancer pulmonar ;
- datorita intoxicatiei si uzurii prin fumat s-a ajuns anual la 300 000 decese în SUA, la 70 000 în Germania, 50 000 în Anglia, 35 000 în Franta.

IN ROMANIA :
- 64% dintre cei sub 16 ani fumeaza inregistrandu-se o crestere de 11% fata anul 1999 ;
- 32% dintre elevi au fumat prima tigara inainte de 14 ani ;
- anual, mor de cancer peste 40.000 de persoane ;
- numai in 2003 au fost inregistrate un numar de 58.261 cazuri noi de cancer ;
- 62,6% dintre medicii specialisti fumau.

O doza de 5 mg de nicotina este suficienta pentru a omori un caine in cateva clipe prin paralizia nervilor motori, iar una de 60 mg este la fel de eficienta pentru om.
_______________________________

Sa merite !?

curg picaturile grele, curg siroaie pe lentila ciobita. privirea e atintita pe tabloul spanzurat de perete
sase ani, zambea si fericita : era cu Mosul. rochita noua rosie, simpla. mandria oglindita in ochii ei verzi, orgoliul de a fi atins ceva imposibil pentru altii. parul nu era incadrat in tablou ; era prea scurt. obrajii rosii ii accentuau pistruii. copiii dansau in jurul ei, mama ii facea poze, tatal zambea : "aia-i fi-mea!".
beculetele se sting, bradul impodobit se ofileste muribund, parintii imbatranesc , copiii cresc si pleaca, fetita e femeie, fericirea dispare, Mosul...
unde pleci, Mosule, cand copiii cresc?
privirea se incetoseaza, scoate ochelarii, ii arunca, se agata de amintiri sa amane..
la opt ani sora ei se nastea. punea tuturor "de unde vin bebelusii?"; arhicunoscuta intrebare. "berze", "camionul cu lapte", "dadaca", raspunsuri cretine pentru o intrebare cretina. de cand a sosit acasa cu ea, au uitat
blugii rupti , tenesii rupti , par incalcit , notele mici, temele nefacute, o tenta de autism. sora ei creste si infloreste, ea mai se ofileste un pic in fiecare zi, an de an...
de ce vin bebelusii?
cade in genunchi.boabele lichide amare se amesteca cu lacrimile sarate si alearga in continuare pe obraji...
undeva unde necazurile se topesc ca picaturile amare de lamaie, unde amagirile sunt de zahar si acolo unde viata inca e o clatita, undeva sub curcubeu, stau ei : elfii,vrajitoarele, hobbitii.. unde este asta? de la zece ani a cautat douazeci si a aplicat principiul orelor de matematica : o groaza de strofocari ale creierului pentru a dovedi ca nu este nimic dincolo de realitate. nu e nicio clatita, niciun Mos, NIMIC, decat furie.
de ce petrecerile se termina mereu prost?
cade printre propriile jucarii, pe propriul covor, in propria camera. viata s-a scurs si si-a inchis ochii.
asa doresc sa se termine povestea mea, povestea unui dezamagit prea devreme; ce pot spune, toti agreaza povestile tragice, inclusiv eu. imi savarsesc sfarsitul prin curmarea vietii pe cale dureroasa sa am certitudinea ca ceva se mai misca in cosul pieptului.
de ce pana si moartea doare?
____________________________
undeva unde necazurile se topesc ca picaturile amare de lamaie, unde amagirile sunt de zahar si unde viata inca e o clatita, undeva sub curcubeu, stau ei : elfii, vrajitoarele, hobitii si un om, o fata care danseaza intr-o rochie de vara cu Mos Craciun.

nu m-as fi gandit niciodata ca voi muri singura. ma vedeam inconjurata de nepoti mici si bruneti cu pistrui multi pe obraji, cu tunsori castron si de copiii mei, maturi, care mereu vor fi niste pusti prea energici pentru mine.
greselile mele.. au fost ca un joc de domino. una a trebuit sa fac si toate celelalte au venit de la sine.
nu-mi place sa port ochelarii. prin particulele de praf ce s-au asternut pe lentile vad lumea decolorata, lumea mohorata si lumea trista. si atunci remarc cat de mult poate face o pata mica, dar concentrata de culoare si cat de mult pot face niste beculete de Craciun, o pancarta cu reclama la Orange.. si-i scot..
cum sa umplu spatiile libere ? s-a facut un reality show despre asta? s-a discutat la OTV ?
nu, pentru ca nu-i important..
mi-am pierdut sensul, dar mi-am gasit directia : vidul viitorului.

in stanga , tot ce aveam si tot ce eram inainte de tine. (trecutul anterior)
gol e patul, singura e masa, trista-i canapeaua si eu cu ele laolalta.
vin acasa, arunc cheile cu zgomot pe masa, arunc ghiozdanul pe unde nimereste si sper ca cineva va auzi.
nu-i nimeni care sa auda.
si cand intra prea adanc in suflet si polueaza prea mult mintea, iau ghiozdanul si cheile. plec, initial, vreau sa ma duc acolo unde ii trimit eu pe toti, dar nu pot.
"nu stiu sa zambesc pentru ca nu ne invata la scoala.." asa mi-as incepe cartea, daca as scrie una.

dar in dreapta era tot ce aveam si tot ce eram dupa tine. (post-trecut)
daca as scrie cartea as adauga "dar tu m-ai invatat sa rad pana-mi dadeam sufletul afara, si pana-mi ajungeau lacrimile sarate in gura.."
rasul pescarusilor trezesc, patul e satul de noi. casa s-a saturat, si-ar lua un concediu si dusa ar fi, canapeaua nu ne mai inghite.. si noi cu ele laolalta.
caldura.
ploaia seamana cu marea ; asculta si sterge totul. cand iesi din ploaie(/ din mare) esti atat de nou, atat de sarat.
trebuia sa fii pierdut trenul ala, pacat ca n-am facut-o..

- tati, spune-mi.. spune-mi povestea aia a ta! se ruga de el in fiecare seara.
- care poveste? intreba el, prefacandu-se ca uita mereu.
- hai, ca stii tu care..
- dar ti-am spus-o de atatea ori! protesta mereu.
- nu conteaza. e preferata mea. te rog. mi-o spui? te rog.
- bine, bine. numai daca promiti sa nu ma mai intrerupi.

Cand eram de varsta ta, s-a mutat un baietel cu familia lui pe strada noastra. Il chema Ralph. Era un pusti foarte destept, dar era retras si timid. Eram singurul lui prieten.Toti baietii de la scoala il luau in ras si-l terorizau.Ii luau banii de mancare.
Odata l-au incuiat in baie.L-a scos femeia de servici la sfarsitul zilei. Ii era groaznic de frica sa mearga la scoala.
Intr-o zi, au hotarat sa-i faca o gluma mai serioasa. Ralph trebuia sa citeasca un discurs in sala de sport, pe un podium in fata intregului liceu, despre ecologie. Avea emotii mari. Ii tremurau mainile si foile.
Au luat o cutie de vopsea si niste fulgi de gaina si la jumatatea discursului le-au turnat pe el. Toata lumea a ras in hohote isterice. Chiar si profesorii. Mie nu mi s-a parut amuzant deloc. Imi venea sa ma ridic si sa le spun tuturor ce prosti sunt. Nici acum nu stiu de ce nu am facut-o. In fine. A fost ultima oara cand l-am vazut in forma aceea.
- ce vrei sa spui tati? aa..vorbesti de atunci cand era.. si avea ..par..si picioa...re..
- ma lasi sa spun povestea?
- scuze.
- asa. bun.
Dupa cativa ani, imi continuam viata absolut normal ca un student obosit.
Intr-o seara ma intorceam din oras. Era intuneric si liniste. Ma gandeam la ce aveam sa fac maine, ce facusem azi, lucruri la care oamenii reflecta cand sunt singuri.
Atunci ceva mi-a iesit in cale.Era imens.L-am vazut pe Ralph. Era atat de mare si avea par peste tot. Avea picioarele inimaginabil de mari.Putea sa ma calce cu ele si sa ma striveasca..
Arata atat de dezolat incat nu am putut sa ma abtin si l-am imbratisat.
M-a imbratisat si el si a inceput sa planga.
- ce faci? ma intreaba.
- eu ce fac?! tu ce faci! ai lipsit cu anii.
- cred ca m-am schimbat. dupa chestia aia cu discursul. am fost lasat pustiu.azi e prima zi in care imi aud vocea, in multi, multi ani.. si suna atat de diferit. imi pare rau ca am ajuns asa. mi-e dor de zilele alea de vara in care mergeam cu bicicleta pana in oras si dupa aia la pod. mai stii? eu mai stiu.
Plangeam amandoi cu suspine. Lacrimile mari ii udau parul de pe obraji. Inca mai avea ochii verzi si tineri.
- si v-ati mai intalnit, tati?
- da.de multe ori.
- si ce faceati?
- vorbeam.si radeam mult.si ii duceam ciocolata si alte dulciuri. ii placea mult ciocolata.
- mai traieste, tati?
- da, dar sa nu mai spui nimanui.
- nu spun.
- vrei sa iti mai spun un secret?
- spune-mi.
- mai stii ca Ralph are picioarele foarte, foarte mari?
- bineinteles ca stiu.
- Ralph are ceva si mai mare ca picioarele. stii ce?
- ce ?
- inima.